Tragedie în Caracal! Autoritățile au confirmat sinuciderea, iar anchetatorii au reconstituit, pas cu pas, ”filmul” acestei nenorociri. Un polițist în vârstă de 31 de ani a fost găsit, duminică după-amiaza, împușcat în apartamentul din Caracal în care locuia. Alexandru Badiu lucra la IPJ Olt, unde fusese transferat în urmă cu aproximativ o lună de la Postul din localitatea Corbu. Potrivit reprezentanților IPJ Olt, polițistul s-a împușcat cu armamentul din dotare. Acestuia i s-au aplicat manevre de resuscitare la fața locului, fiind transportat la spital.
„Incidentul s-a produs în apartamentul său și polițistul nu era în timpul serviciului”, a declarat Alexandra Dicu, purtătorul de cuvânt al IPJ Olt.
Vecinii tânărului spun că, în ultima vreme, existau multe certuri între el și soția lui. Există zvonuri conform cărora, Alexandru ar fi recurs la acest gest extrem după o ceartă cu soția lui. Din nefericire, viața polițistului nu a putut fi salvată. După ce s-a împușcat cu pistoulul din dotare, polițistul a fost preluat de paramedici și transportat SCJU Craiova, stând trei zile în comă profundă, cu traumatism cranio-cerebral sever, având două plăgi la cap, una de intrare şi una de ieşire a glonţului.
Polițistul nu avea decât șanse minime de supraviețuire, au spus. Fusese descoperit inconștient, în stare comatoasă, iar starea sa era critică.
„Duminică, în jurul orei 17:40, am fost solicitați să intervenim la acest caz. Este vorba de un cadru MAI, un polițist de 31 de ani, care s-a împușcat în locuința sa din Caracal, după ce între acesta și soția sa se pare că a existat un conflict. Și-a tras un glonț în cap cu arma din dotare, în tâmpla dreaptă. A fost găsit inconștient, în stare comatoasă. Am intervenit împreună cu paramedicii SMURD, bărbatul fiind preluat și transportat la Compartimentul de Primire Urgențe al Spitalului Municipal Caracal, iar de aici a fost transferat cu o ambulanță la Spitalul Craiova. Era intubat, starea lui este critică, șansele sale de supraviețuire fiind minime”, a declarat Dragoș Toader, medic, purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanță Olt, conform observator.tv.